Un artist român genial şi tragic – Mircea Ciobanu. Şi-a pictat...

Un artist român genial şi tragic – Mircea Ciobanu. Şi-a pictat iubirile şi propria moarte

by -
5 1 views

Adrian Năstase: „Mi-am adus aminte de un vechi coleg şi prieten – un tip extravagant, pictor, filozof, poet – Mircea Ciobanu. Am fost colegi la Sf. Sava. Nascut tot în 1950. Eram mulţi cei care-l admiram atunci, dar nu pentru talentul lui la desen, ci pentru ca avea o prietena – colegă cu noi – cu cele mai frumoase picioare din şcoală.  Dupa liceu s-a apucat de pictura. A fost elevul lui Corneliu Baba, iar în 1980 – cred – a plecat în Elveţia, unde a avut, o vreme, un succes teribil. Vindea tablouri cu preţuri de sute de mii de dolari. A expus la Paris, la Katia Granoff,  şi-a deschis un important atelier de pictura la Lausanne, organiza expoziţii la Sao Paolo.

Katia Granoff il considera un expresionist latin, trăgându-şi  seva din pictura lui Goya sau El Greco. La 35 de ani, Ciobanu era unul din cei mai la moda artişti din Elveţia. Îmi povestea un prieten comun că avea un telefon cu repondeur, pe care avea înregistrat pe atunci un răspuns pentru cei care îl cautau: “maestrul se odihneşte, maestrul nu poate fi deranjat”. La magazine, cumpara câte un raft de costume şi trimitea apoi  un tabou la schimb sau picta fresce în restaurantele în care avea datorii. A avut o viaţă complicată, cu multe deziluzii. A fost furat de comercianţii de artă, a fost trădat de prieteni, a ramas aproape singur şi a murit la mai puţin de 50 de ani. În urma cu nişte ani, împreuna cu soţia lui, am organizat la Bucureşti, la Sala de expoziţii a Parlamentului, o mare retrospectiva cu lucrarile sale. Extraordinare. Conform regulii pe care o stabilisem în 1996, fiecare artist care organiza expoziţii la Parlament trebuia sa doneze Parlamentului una sau doua lucrări, în schimbul închirierii sălii. Aşa s-au adunat câteva zeci de tablouri care s-au adaugat colecţiei de arta a Camerei Deputatilor. Am ales dintre lucrarile lui Ciobanu o pânză superba, “Intrarea în paradis”, lucrare pe care am păstrat-o de atunci în biroul meu de la Parlament . Tot atunci am primit o carte de interviuri realizata de Patrick Ferla, in 1985, cu Mircea Ciobanu şi intitulată orgolios “Ciobanu dit”. Nu am avut vreme până astăzi să o citesc, dar vorbind zilele trecute cu un fost coleg de şcoală, ne-am adus aminte de discuţiile noastre de cenaclu despre existenţialism, despre Camus. Şi ne-am adus aminte  de Ciobanu, de extravaganţele lui. Am citit astazi cartea lui de interviuri, în care l-am regăsit, cu paradoxurile lui şi cu dorinţa de a şoca, dacă nu cu suferinţa unui drum care se închidea. Cartea ar fi putut  sa fie un blog.  Ea este, de fapt, un jurnal personal cu răspunsuri la întrebările pe care şi le punea.Voi încerca să vă transmit câteva din gândurile lui:

  • “Poezia este cheia tuturor lucrurilor, ea este cheia templului, dar şi cuvântul magic ce-ţi permite să-l părăseşti”…
  • “S-ar putea afirma ca fictiunea este distanţa care există între mâna care ţine penelul şi pânză”…
  • ”Omul nu creeaza nimic; el nu poate decât să interpreteze. Omul este martorul etern”…
  •  “A fi umil (nu spun modest, pentru că modestia este forma deghizată a orgoliului)  înseamnă să-ţi recunoşti locul în univers. A fi umil, înseamnă a fi normal”…
  • “Fericirea suntem noi înşine. Înseamna să deschizi ochii dimineaţa. Fericirea e o chestiune de axa a privirii. Este o problemă de echilibru. Intre pleoapele deschise şi pleoapele întredeschise”…
  • “Cum mi-ar place să mor? Nu mă amestec în afacerile lui Dumnezeu. Tot ce pot să spun, este că avem, fiecare, moartea pe care o meritam”.

5 COMMENTS

  1. Ciudat lucru – intr/o lume de mediocri si neaveniti, romanii se lauda cu o multime de genii. Din pacate, cine mai stie de Ciobanu, de Margarit, de Iova -oameni mingiati de aripa speciala si catifelata a genialitatii. Ne dam seama de valoarea lor dupa ce mor, si poate nici atunci.

  2. Cine mai stie astàzi de fostul nostru coleg de studii Ciobanu ? Greu de ràspuns. În orice caz, mai multi decât cei care-l stiau din timpul vietii. Prin firea sa, Ciobanu nu putea avea prieteni, iar pictorii români îl ignorau din aceleasi motive, la care se adàuga si binemeritatul succes obtinut. Însà, dupà ’89, dacà Ciobanu nu s’a mai putut întoarce acasà, pictura lui a revenit in tarà, fàcându-l cunoscut tuturor iubitorilor de artà. Am putea spune cà nu-l cunoaste decât cine nu vrea sà-l cunoascà.

  3. Faptul ca artistul a lasat in urma lui multime de amintiri dovedeste ca memoria unui artist polivalent ca Mircea Ciobanu nu se sfirseste odata cu viata lui trecatoare.Intristator este ca noi, romanii,nu stim sa ne pretuim valorile, nici macar atunci cind nu le mai aveam. E cazul lui Mircea Ciobanu, a lui Paul Neagu

  4. Am auzit ca in curand urmeaza sa apara o carte de memorii despre Mircea CIOBANU, pictor, sculptor, filozof.
    L-am cunoscut cand am cumparat de la el un tablou. Era intr-adevar o “figura” emblematica, din toate punctele de vedere, a acelor ani.
    Sper din tot sufletul ca aceasta carte anuntata la un moment dat de Grid Modorcea sa faca lumina macar in privinta “folclorulu” care circula pe seama artistului. Merita din plin.

  5. Cind o sa invatam sa ne pretuim geniile…Mircea Ciobanu trebuie recuperat urgent de cultura romana.Am mari indoieli ca acest lucru se va intimpla curind.Nimic nu e mai neclintit si indestructibil decit conspiratia mediocrilor apatici si fara pic de talent.Ii vedem in politica, in literatura, pe strada.Nu fac nimic, dar nici pe altii nu/i lasa macar sa incerce.Saraca tara bogata in lucuri frumoase si valori.

Leave a Reply


*